Pledoarie pentru mainile tatalui meui

            In preajma sarbatorilor de Paste, cu totii devenim mai buni, mai generosi, mai puri, mai sensibili. Unii intra in febra cumparaturilor, altii merg la biserica...

Il astept pe tata pe un peron in forfota Garii de Nord si-l vad cum coboara, inalt, falnic, cu valiza lui cea veche. Din pensia lui de profesor nu-si permite una noua dar pe fata i se citeste mandria si parca-l vad pe bunicul i taran autentic, indragostit de pamanti

            Incerc sa-i iau valiza dar nu ma lasa, are 73 de ani, e puternic si-n ochi are o stralucire aparte cand ma imbratiseaza. Fetita lui e avocat.

In masina ii povestesc in stilul meu caracteristic ipataniileidin sala, greselile iertabile si aprecierile maestrei.

Zambeste.

Si nu stiu de ce privirile-mi coboara pe mainile tatalui meu asezate cuminti pe genunchi. Maini puternice, altadata obisnuite cu calculele matematice si figuri geometrice, acum noduroase si strambe.

Te dor mainile, tata?

Nuuuu!i veni raspunsul.

Stii? Avem iepurasi, cam 10, abia le-au dat ochii... si puisori, vreo 30, mama are grija de ei, i-a bagat in casa ca a fost frig...Am pus florile, am taiat pomii, am semanat graul, cam 2 milioane m-a costat,l-am luat pe Vasile...am taiat via, cam 3 zile mi-a luat...pe mama o cam dor picioarele...De ce plangi?

            Chiar asa! De ce plang?

18.04.2005